joi, 5 ianuarie 2012

In timpul activitatilor de educarea limbajului


JOCUL DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR MATEMATICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR


JOCUL DIDACTIC ÎN CADRUL
ACTIVITĂŢILOR MATEMATICE ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

                                                                                                                                
             Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activităţii care permite realizarea obiectivelor importante prevăzute la domeniul Ştiinţă. El are o contribuţie largă în verificarea cunoştiinţelor, exersarea  deprinderilor şi priceperilor dobândite de copii în procesul de predare -învăţare şi totodată, stimulează acţiunile de evaluare din partea educatoarei. Jocul didactic matematic, ca modalitate de instruire şi educare intelectuală a preşcolarilor realizează o îmbinare deplină între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii şi particularităţile  psihice ale vârstei preşcolare, prin transpunerea sarcinilor de învăşare în joc. El se fundamentează pe cunoştinţele matematice şi pe elementele de limbaj matematic, iar în organizarea lui este recomandat ca educatoarele să pună accent pe metode active care stimulează spiritul de iniţiativă, independenţă în gândire, păstrând totuşi caracteristicele jocului didactic.
            Jocul didactic are drept note definitorii conţinut, sarcină didactică, elemente şi regulile de joc. Astfel jocul didactic matematic îmbină aspectul instructiv educativ cu cel distractiv. Prin intermediul lui cadrul didactic precizează, verifică, îmbogăţeşte şi consolidează cunoştinţele matematice ale copiilor. Rolul formativ al jocului didactic matematic constă în:
·         exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi percepţiilor,
·         precizarea reprezentărilor,
·         antrenarea memoriei,
·         dezvoltarea gândirii logice,
·         exersarea limbajului matematic,
·         dezvoltarea atenţiei,
·         exersarea voinţei,
·         dezvoltarea personalităţii.
Sunt acceptate două forme de conducere: conducere directă unde cadrul didactic are rol de conducător şi conducere indirectă unde cadrul didactic transferă rolul de conducător unui copil. În funcţie de conţinut, jocurile didactice prezentate se pot clasifica -în jocuri didactice pentru constituirea de grupe,
-jocuri didactice pentru numeraţie,
-jocuri didactice pentru cunoaşterea formelor geometrice.    
          La grupa mică se pot folosi jocurile ,,Spune ce sunt?’’ pentru formarea deprinderii de a constitui grupe de obiecte, ,,Caută o grupă de jucării’’, pentru familiarizarea copiilor cu diferite obiecte de grupă şi pentru  formarea deprinderii de a percepe global o cantitate, jocul ,,Mare sau mic’’ pentru formarea reprezentării corecte despre noţiunile de mare-mic, ,,Găseşte-i pe fraţii mei’’ pentru compararea a două grupe de obiecte şi aprecierea globală a cantităţii multe-puţine. ,,Ne jucam cu steguleţele’’pentru fixarea număratului în limitele 1-3 ,,Ne jucăm cu cercurile/ pătratele’’ pentru familiarizarea copiilor cu figura geometrică cerc,respectiv pătrat. La grupa mijlocie se aleg jocuri puţin mai complexe faţă de cele la grupa mică, care au si o altă variantă.Exemple ,,Cine are acelaşi număr? ’’Spune unde sunt mai multe?’’, pentru formarea capacităţii de a compara două grupe de obiecte şi perceperea diferenţei cantitative dintre ele, ,,Ce stii să spui despre mine?’’ pentru deprinderea dea constitui grupe cu 1-5 obiecte după criterii diferite şi deprinderea de a le aşeza crescător şi descrescător. ,,Arată jetonul potrivit‘’ pentru verificarea număratului în limitele 1-5, ,,Spune a câta jucărie lipseşte?’’ pentru formarea deprinderii de a utiliza numeralul ordinal şi dezvoltarea spiritului de observaţie, etc. La grupele mare şi pregătitoare  se poate folosi jocul ,,Trăistuţa Veronicăi’’ pentru consolidarea cunoştinţelor copiilor despre atributele pieselor geometrice , formă, culoare, mărime. Pentru a fi jocul mai atractiv copiii sunt solicitaţi de educatoare să participe la joc prin versuri proprii sau prin alte versuri:
,,Să vină acum la mine,
Un copil ce ştie bine,
Atingând o piesă doar
Forma să o spună clar.
                 Copilul chemat este legat la ochi. El introduce mâna în săculeţ alege o piesă, o pipăie şi precizează forma şi mărimea piesei geometrice. Piesa va fi arătată copiilor care vor aprecia corectitudinea răspunsului .În final, copilul va preciza şi culoarea piesei. Se poate complica jocul printr-o variantă. Pe masa cadrului sunt şi alte piese geometrice. Copii vor alege o piesă, o recunosc şi alt copil va  forma o grupă  de acelaşi fel.
Un alt joc didactic este ,,Cine are un număr  mai mare?” pentru consolidarea număratului în limitele stabilite de joc,dar şi pentru educarea atenţiei. Alte jocuri: ,,Caută vecinii’’ pentru formarea reprezentării corecte despre şirul numerelor naturale, ,,Cea mai bună echipă’’ pentru consolidarea deprinderii de a efectua operaţii de adunare şi scădere cu una şi două unităţi in limitele 1-10, jocul ,,Să adăugăm - să luăm’’ pentru consolidarea deprinderii de a efectua operaţii de adunare şi scădere. Un joc foarte important este ,,Biblioteca’’. Acest joc se realizează pentru exersarea număratului în limitele 1-10, dar şi pentru formarea capacităţii de a compune şi descompune un număr dat. La acest joc copii au ca sarcină didactică compunerea şi descompunerea  unui număr. Regulile jocului sunt de a aşeza pe raft cărţi, câte 7 sau 8. Dacă aşează corect ei primesc o recompensă. În partea a doua a jocului ei trebuie să aşeze un număr de 7, 8, 9 cărţi pe două rafturi gâsind mai multe variante. Se motivează aşezarea. Rolul de bibliotecar va fi primit de acei copii care răspund la o întrebare sau o ghicitoare. O altă variantă este: fiecare copil primeşte câte şapte jetoane reprezentând cărţi şi o foaie pe care este desenată  o bibliotecă cu rafturi. Ei au sarcina de a aşeza cărţile pe cele două rafturi, apoi să spună cum le-a aşezat.  Exemplu:
Eu am aşezat cele şapte cărţi astfel cinci pe primul raft şi două pe al doilea raft.Se verifică prin numărare.Vor fi solicitaţi mai mulţi copii să spună cum au aşezat cărţile.
Un joc important pentru grupa pregătitoare este jocul didactic ,,De –a Şcoala’’. Acest joc are ca scop consolidarea deprinderii de a efectua operaţii de adunare şi scădere cu una sau două unităţi în limitele 1-10. Materialul didactic folosit constă în material didactic pentru fiecare copil, jetoane reprezentând obiecte, cifre de la 1-10, semne matematice cu plus, minus şi egal, planşe cu probleme ilustrate. Elementele de joc constau în interpretarea de roluri. Ca regulă, copilul care are rolul învăţătorului compune cu ajutorul materialului didactic o problemă.Cel care rezolvă primul problemă va fi solicitat să vină în faţa copiiilor pentru a arăta modul de rezolvare. Acest joc place copiilor şi îi antrenează. ,,Jocul asemănărilor” are ca scop perfecţionarea operaţiilor de analiză şi comparaţie, dezvoltarea capacităţii de a stabili asemănări din punct de vedere al poziţiei spaţiale în condiţiile în care obiectele nu sunt identice. Jocul ,,Elevii pleacă la şcoală’’  urmăreşte consolidarea deprinderii de a alege dintr-un număr variat de imagini  pe cele care reprezină activitatea şcolarului şi cadrul lui de viaţă, educarea capacităţii de a găsi independent criterii de grupare a imaginilor. După ce au fost selectate toate imaginile care corespund activităţiilor şcolarului, imginile se schimbă şi vor fi selectate de ei sau se pot utiliza fişe de muncă independentă, pentru a rezolva o sarcină dată.
                Activităţile matematice devin mult mai accesibile pentru copil dacă se desfăşoară sub formă de joc. Copilul este puternic motivat, iar participarea sa directă la rezolvarea sarcinii. Cadrul didactic alege  jocuri accesibile. Forma plăcută a desfăşurării jocului favorizează învingerea dificultăţilor intelectuale şi participarea activă, conştientă şi motivată a copiilor la activităţile matematice.